Omul din linia întâi

Peste câteva zile, la 23 februarie, Alexei Barat (Alic, cum îi spuneau cei apropiați și prietenii) ar fi împlinit 65 de ani…

Nu sunt decât două luni de când el, pe furiș parcă, s-a mutat în lumea cealaltă. Dispariția sa a fost atât de fulgerătoare, încât i-a surprins pe toți: rude, prieteni, colegi, sportivi, antrenori, conducători de federații… Mai ales că Alic, cu unii dintre ziariști, s-a întreținut minute întregi cu ocazia unui eveniment jurnalistic în seara din preziua morții sale subite.

Vestea tristă se răspândi momentan în cercul celor apropiați. Tuturor nu le venea să creadă, nu voiau să creadă, că Alic nu mai este, că s-a stins din viață, că ne-a părăsit, tăcut, pentru totdeauna. Totul ar fi părut o glumă stupidă, dacă adevărul nu ar fi fost atât de crud, zguduitor. Atât a fost viața sa, care s-a rupt pe neașteptate în sufletele noastre.

Un perfecționist și un profesionist prin excelență

…Alexei Barat a fost omul din linia întâi, deși mereu se afla dincolo de cadru, în carul televiziunii, într-un loc retras în studio sau în sălile de montare. Munca sa, una migăloasă, de regizor și de cameraman reclama cunoștințe de specialitate, agerime, cunoașterea temeinică a sporturilor, priceperea de a prinde și, ulterior, de a selecta momentele, fazele, clipele cele mai fierbinți, dar și cele mai relevante de la marile bătălii sportive: Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale, Europene, alte competiții de rang înalt.

Alic Barat era un perfecționist și un profesionist prin excelență. El a demonstrat că este un bun regizor nu doar de emisiuni și documentare cu tematică sportivă, dar și de filme ce au devenit reprezentative pentru neamul nostru: „Sportul și copiii”, „Vive le sport”, „Mișcarea Olimpică – Epoca Samaranch”, „Clopotele reînvierii”, „Limba noastră”, „Revenirea lui Eminescu la Cernăuți”, „Zile de cumpănă”, „Per aspera…”, „Vă iubesc, popor român!”, alte câteva realizate împreună cu mari ziariști și oameni de televiziune: Vasile Vatamanu, Valeriu Saharneanu, Petru Bogatu, Orest Melnic, cu regretatul Alexandru Gheorghiță…

Peliculele acestea le-au adus premii naționale și internaționale. Meritul deosebit al autorilor este că au imortalizat perioade cruciale, de mare cumpănă, traversate de poporul nostru, că au dezvăluit esența și adevărul pur al evenimentelor derulate, că au oglindit faptele eroilor neamului în acele momente de grele încercări…

În acest context, nu i se poate tăgădui curajul lui Alexei Barat în timpul războiului din 1992 pentru integritatea țării. Alic s-a aflat pe linia întâi. În calitate de cameraman, a filmat în vâltoarea evenimentelor acțiunile de luptă, a fost alături de cei mai buni fii ai neamului. S-a învrednicit și de o distincție militară, în 1993, și de Ordinul „Gloria Muncii”, ceva mai târziu.

Primăvara care n-a mai venit pentru Alic

Alic era un om sincer, deschis, bun la suflet, gata oricând să-ți vină în ajutor. Unor șefi de la Televiziunea din dealul Schinoasei însă nu le era pe plac să li se vorbească deschis, să li se spună adevărul în față. Și au făcut totul ca să scape de el. Motive au găsit. Nu dorim să intrăm în detalii. Mă rog, sunt în slujba puterii, unei puteri obscure, străine poporului, total mistuită de patima îmbogățirii ilicite. Au familii, copii, trăiesc poate și ei mizeria, deznădejdea, apatia unei societăți în agonie. Se străduiesc poate și ei să se mențină, în aceste vremuri tulburi, pe linia de plutire, într-o lume tot mai indiferentă, tot mai deprimată, resemnată.

Dar nu v-ați gândit măcar așa, în treacăt, că pentru Alexei Barat meseria pe care a slujit-o cu atâta fidelitate timp de 40 de ani a fost chiar viața însăși?! Nu admiteți că felul cum ați procedat cu el ar putea să vi se întâmple și vouă? Că cei tineri, dornici de fotolii înalte, ar putea, preluând exemplul vostru, acționa și mai drastic, încât orice regrete că i-ați promovat să se dovedească cu totul tardive?

Alexei Barat a luptat pentru adevăr până la capăt. Și-a păstrat intactă verticalitatea și dragostea pentru meseria sa, pentru cei dragi și apropiați, pentru prieteni și oameni de omenie.

Avea proiecte legate de profesia sa și aștepta cu nerăbdare acest apropiat început de primăvară. Să vină iarăși, ca de atâtea ori, la lotul său de pământ situat mai sus de coasta Ialovenilor, să îngrijească de pomi și de vița de vie, de flori și de roșii cu toată priceperea și inima sa mare.

Primăvara va veni!

Și Alic va trăi – mereu în sufletele noastre.

…„Privește pomii drepți din bătătură

ei cată totdeauna către cer

Și-n ruga lor cea verde parcă cer

mai multă ploaie, mai puțină ură.”

Magda Isanos

Nu ca pe un reproș se cuvine să interpretăm aceste rânduri, ci ca pe un îndemn dătător de liniște și speranță. Calități după care tânjea zbuciumatul și avidul de dreptate suflet al lui Alic Barat.

Pavel BRĂDECU

Iulian BOGATU,

Sergiu BUSUIOC