Veronica cea șmecheră

În ziua aceea Alexandra a venit acasă mai devreme. În fața blocului văzu un tir și doi străini care încărcau mobilă. „Cine oare pleacă de la noi?”, se gândi, nici să bănuiască sărmana că mobila se scotea tocmai din locuința ei…

Când a pășit pragul apartamentului, i-a părut că a greșit locul – peste tot rufe aruncate, hârtii, obiecte vechi, pe care le puse de o parte să le ducă la vilă, și nici țipenie de om. „Ce se întâmplă, Doamne, în casa mea? M-au jefuit ziua în amiaza mare!”, la asta s-a gândit nevasta. Firește că s-a repezit la telefon să cheme poliția, dar nu era nici aparatul.

„Nu mă căuta, că nu mi-i dor de  tine”

Tot vârcolindu-se, a dat de o scrisorică: „Iată că a venit timpul, scumpă nevestică, să-ți spun că te-am părăsit. Mi-am luat partea mea de avere, cred că n-ai pretenții. Oricum lucrurile din casă au fost cumpărate pe banii mei. Ai huzurit alături de mine timp de 30 de ani, nu ți-a păsat de ce simt eu și ce mi-aș fi dorit în viață. Copiii știu că am de gând să divorțez și să-mi formez altă familie. Nu mă căuta, că nu mi-i dor de  tine. Pavel”.

Că a rămas femeia prostită e puțin spus. S-a tulburat rău de tot! I-au trebuit luni bune ca să-și vină în fire. A umblat multă vreme pe la psihiatri, a înghițit cu pumnul medicamente, dar durerea mută din suflet nici azi nu i-a trecut. Nu și-a putut ierta copiii, cei doi băieți ai ei, care au trecut fățiș de partea tatei. Pavel locuia cu noua lui nevastă la Botanica, pe timpul când era încă soțul Alexandrei, a dosit bărbatul ceva bani, cu care și-a cumpărat un apartament.

Divorțează de „baba” de 52 de ani

Soțioara cea nouă era tocmai de-o seamă cu fiul lor cel mai mic, avea 23 de ani și era încă studentă. S-au cunoscut la spital. Bărbatul suferea de la un timp de inimă și a fost internat pentru niște teste medicale, iar Veronica era angajată temporar. Ca să mai scape de urât, scurtau nopțile în spital vorbind de una, de alta. Au continuat să se întâlnească și după aceea, când a revenit Pavel la serviciu. După ce a intrat omul în propria-i locuință, s-a mutat și Veronica la dânsul. Peste un timp, i-a spus bărbatului că e gravidă.

Cum să nu divorțeze el de baba lui de 52 de ani și să n-o ia pe asta tânără, care era gata să-i nască și un copil? Mai fericit ca Pavel nu știu dacă mai era cineva în orașul acesta. O purta pe Veronica peste tot, îi făcea cadouri din cele mai scumpe, până să nască a dus-o în Grecia să se scalde în mare. Într-un cuvânt, la cei 57 de ani ai lui, se purta Pavel ca un băiețandru fără minte.

Între timp, Alexandra, prima lui nevastă, s-a angajat la lucru și, de bine, de rău, se descurca. Atât că fiii ei n-o mai căutau. Se întâmpla ca femeia să pândească pe la colțuri de stradă, în preajma blocurilor unde locuiau, ca să-i vadă măcar de departe. Am întrebat-o chiar eu de ce nu se întâlnesc, s-au certat poate, la care femeia mi-a spus că nu i-a primit din ziua în care a aflat că ei țin parte tatălui.

Nevasta cea tânără îi naște un fiu

„Să se lepede ei de mine pentru o târfă care mi-a stricat căsnicia!”, zicea ea. O fată are mai mult suflet, dar când ai numai băieți la casă, socoate că ai rămas la nevoie fără sprijin!” Atâta amărăciune avea Alexandra în voce că nu m-am îndurat s-o contrazic. Timpul trecea – pentru unii greu și dureros, pentru alții ca un zbor de rândunele.

Iată că nevasta cea tânără a lui Pavel i-a născut un fiu și bărbatul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Părinții lui de la țară nu i-au mai călcat pragul. Ori de câte ori veneau la capitală, rămâneau cu dormitul la Alexandra. La toate sărbătorile familiei: nunți, cumetrii, petreceri la armată, chiar și la Blajini, Alexandra era bine venită și respectată ca noră în casa socrilor: „Noi pe tine te știm și, în fața Domnului, tu ești nora noastră”.

Pavel – de rușine sau de stânjeneală – n-a încercat o dată să le explice bătrânilor de ce și-a părăsit nevasta. Nu putea spune că a fost rea, că nu era gospodină sau că n-ar fi îngrijit de copii și de dânsul. Știa prea bine că ar fi rostit un neadevăr. Dar nici să mărturisească că s-a îndrăgostit la bătrânețe, tot nu s-a încumetat. L-ar fi luat taică-său într-o serie, de n-ar fi știut pe ce lume este. La urma urmei, și-a zis el, cam de ce ar trebui, la cei aproape 60 de ani ai mei, să le dau socoteală?!

Copilul e al amantului

Între timp, copilul cel mic al lui Pavel se îmbolnăvește rău de tot. Medicul de la spital l-a rugat pe el sau pe nevastă-sa să dea sânge, pentru că ei nu aveau în rezervele lor așa o grupă rară – a patra cu rezus negativ. Nedumerit, Pavel îi spuse medicului că el are grupa a doua pozitivă, iar Veronica și ea recunoaște că are o altă grupă sangvină… „Copilul e înfiat?”, întrebă atunci medicul. „Nu, răspunse Pavel, e al nostru.”

Doctorul pe loc îl invită pe bărbat la el în birou și-i spuse pe șleau: „Copilul acesta, stimabile, nu e al dumitale. Roag-o pe nevastă să-l aducă pe tatăl pruncului. Situația e foarte gravă și, dacă nu-i facem transfuzie în câteva ore, se va înrăutăți și mai mult și îl puteți pierde”. Să-l fi înjunghiat cineva pe Pavel în clipa aceea și tot nu l-ar fi durut atât de tare. Negru de supărare era bărbatul.

A înhățat tânăra nevastă de braț și a scos-o în curte: „Adu-l pe tatăl adevărat al copilului, că altfel moare, i-a șuierat el printre dinți. Când își va reveni, stăm de vorbă!”. A încercat atunci Veronica să spună ceva, dar bărbatul i-a întors spatele și atâta l-a mai văzut nevasta. Ajuns în apartamentul lui, a adunat în două valize lucrurile Veronicăi, apoi a chemat un meșter care i-a schimbat lăcata la ușă și s-a pus pe așteptat.

Nu te poți bizui pe cine trădează o dată

Veronica n-a mai tras pe acasă. Peste două săptămâni, a venit un tânăr să-i ia lucrurile. Acesta s-a dovedit a fi colegul de facultate al Veronicăi și totodată amantul ei. Pentru că, și după ce s-a măritat, Veronica continua să trăiască cu flăcăul acela. Sperau tinerii că Pavel, suferind de inimă, ar putea muri în scurt timp și ei doi l-ar moșteni. Dar, indiferent cât ar fi durat căsnicia asta, Veronica avea bani destui ca să-și întrețină și amantul.

Au trecut trei ani. Alexandra, fire veselă și comunicativă, și-a găsit un bărbat cu care trăiește în concubinaj. Zice că, la 54 de ani, nu mai are nevoie de ștampilă în pașaport. S-a împăcat și cu fiii săi, dar nu-i mai are la inimă ca pe vremuri. Cine a trădat o dată, spune femeia, a doua oară o face cu o și mai mare ușurință.

P.S. De atunci, Pavel e mai mult prin spitale.