Spre culmile Olimpului

437
0

Luptele au intrat în viața ei pe când avea doar zece ani. De atunci chemarea unui destin sportiv venită dintr-un viitor ce-și caută împlinirea a devenit cu adevărat irezistibilă. De mică s-a obișnuit să muncească, știind din propria experiență că nimic nu ți se dă fără efort, fără motivație. A perseverat și a reușit.

Fiind încă un copil, devine campioană europeană printre cadeți. La 17 ani, în 2016, cucerește titlul european la tineret, performanță repetată în 2018, când a devenit și campioană mondială la aceeași categorie de vârstă. Însă ca o cunună a tuturor acestor performanțe înșiruite pe o salbă a triumfului este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, obținută la Campionatul Mondial desfășurat anul trecut în îndepărtatul Kazahstan, la Nur-Sultan. Per total, de-a lungul carierei sale, Anastasia a dobândit la Mondiale și Europene un număr impresionant de 15 medalii.

…Este de-a dreptul emoționant să vezi cum sportiva noastră, la doar 20 de ani, iese emanând calm și siguranță pe salteaua de lupte. Să-i contempli prestația plină de încredere în sine și în succesul ce-i este hărăzit de steaua ei călăuzitoare, dar și de munca pe care o depune zi de zi pe altarul sportului de performanță. Or, arsenalul tehnico-tactic variat pe care îl mânuiește cu o dezinvoltură încântătoare – cu adevărat derutantă pentru adversare –, rapiditatea mișcărilor și flexibilitatea ce-i sunt caracteristice fac din ea o atletă greu de învins chiar și pentru cea mai redutabilă concurentă. Despre accederea ei la Jocurile Olimpice, dar și despre multe alte lucruri importante în viața unui sportiv de top discutăm cu Anastasia NICHITA, campioană mondială și multiplă campioană europeană la lupte feminine, în diferite categorii de vârstă, desemnată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv drept cea mai bună sportivă a anului 2019.

– Anastasia, anul trecut te-ai învrednicit de cinci distincții obținute la turnee internaționale de anvergură, de rang superior: aur la Campionatul European U-23 desfășurat la Novi Sad, bronz la Jocurile Europene de la Minsk și la Campionatul European de la București printre seniori, argint la Mondialele U-23 de la Budapesta și la cele de tineret și juniori de la Tallinn. Care este secretul unei asemenea stabilități de-a dreptul excepționale?

– În primul rând, am un regim de antrenamente riguros și bine pus la punct, pe care l-am elaborat împreună cu antrenorul meu, Tudor Cîrlan, sub îndrumarea căruia mă pregătesc de când am devenit elevă în clasa a VI-a la Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv din capitală. Ne înțelegem din jumătate de cuvânt, dintr-o privire. Elaborăm împreună desenul tactic pentru fiecare meci, adaptat la specificul adversarei, pregătindu-i o surpriză specială (zâmbește). Însă cea mai eficientă cale spre succes este munca asiduă, antrenamentele intensive și dăruirea totală în timpul pregătirilor și întrecerilor.

– Ce tactică ai folosit în partida care ți-a deschis calea spre Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020?

– S-a întâmplat la Mondialele desfășurate la Nur-Sultan, în categoria olimpică de greutate, de 60 kg, când în recalificări am învins-o cu 8-0 pe Lussete Antes Castillo din Ecuador, campioana Jocurilor Panamericane. În pofida scorului, lupta a fost extrem de dificilă. Orice greșeală cât de mică, în partide cu o miză atât de mare, te poate costa scump. Aveam mari emoții, totuși pe salteaua de luptă am reușit să le depășesc. Până atunci nu am văzut nicio partidă cu participarea acestei sportive. Domnul antrenor m-a atenționat că punctul ei forte constă în atacurile cu plonjon la picioare. Așa că nu i-am permis să-și folosească atuurile și am fost foarte atentă în defensivă. Am „legat-o” în partea superioară, în lupta corp la corp, lucru care a cam derutat-o, fiindcă nu a mai găsit modalitatea să pună în aplicare procedeele pe care le folosește de obicei.

– Care au fost primii tăi pași în sport? 

– Am început să practic luptele în satul meu de baștină, Tătărești, Strășeni, din pură plăcere, fără să mă gândesc la performanță. Oleg Furdui, primul meu antrenor, mi-a observat prestația pe salteaua de lupte și m-a chemat la secția din Strășeni. Nu pot să zic că am presimțit în vreun fel că voi deveni campioană sau că mă voi dedica în totalitate acestei ocupații, numită sportul de performanță…

– …O ocupație care s-a dovedit a fi destul de riscantă, mai ales pentru sănătate. Știu că la competițiile internaționale echipa noastră de luptători nu este asistată de niciun medic…

– …Nici de medic, nici de maseur, și nici de psiholog. Antrenorul le face pe toate. Mai rău, nu avem în dotare măcar o trusă medicală, cu medicamente dintre cele mai ieftine, de strictă necesitate. Când mergem la competiții, cumpărăm din banii noștri câte ceva și ținem acest „arsenal” într-o pungă sau în vreo geantă oarecare. Iar dacă apare vreo problemă majoră de sănătate, îi rugăm să ne ajute pe frații noștri de peste Prut. Așa cum a fost cazul când am avut o accidentare foarte grea la Europene. Atunci am evoluat cu traumă la picior pe parcursul întregului turneu.

N-o să uit niciodată acel calvar. Chiar în lupta de debut am simțit o durere ascuțită… Mai întâi s-a auzit o pocnitură, iar piciorul mai jos de încheietura genunchiului a început să ducă o viață autonomă: se bălăbănea dintr-o parte în alta. A trebuit să-l legăm atât de strâns, că la un moment dat s-a oprit să mai circule sângele în el. La același turneu, după prima traumă, veni și a doua – la celălalt genunchi. Când am ajuns la lupta pentru locul III, practic nu mai puteam nici merge. Deja mă gândeam să părăsesc competiția. Însă intervenția medicului echipei din România m-a ajutat atunci să-mi revin și să câștig bronzul.

E greu să concurezi de la egal la egal cu reprezentanții altor țări, care beneficiază de o asistență la care noi nici nu am visat. De pildă, fiecare atletă din Japonia, România, Belarus sau Rusia are 2-3 antrenori, maseur, medic, psiholog. De fapt, cred că o situație atât de catastrofală ca la noi în acest domeniu nu mai există în nicio țară participantă la întreceri de prim rang mondial. De parcă am fi ai nimănui. Chiar și sportivii din Ucraina, un stat măcinat de război, beneficiază de un echipament medical de ultimă generație.

– Anastasia, ce sfat poți să le oferi acelor tineri care vor să-ți urmeze exemplul și să se lanseze în sportul de performanță?

Să meargă cu toată hotărârea de care sunt în stare spre scopul propus și să nu dea înapoi în fața dificultăților. Să nu cadă pradă sentimentului de dezamăgire, ci, dimpotrivă, după fiecare eșec să caute să muncească și mai mult. Căci de eșecuri toți au parte în sportul mare, dat fiind nivelul de concurență extrem de ridicat. Știu despre ce vorbesc, deoarece a trebuit să trec prin mari încercări ca să ajung acolo unde am ajuns. Iar drumul spre succes, mai cu seamă cel spre culmile olimpice, nu este deloc unul ușor, presupunând muncă, perseverență și talent. Calități ce trebuie cultivate permanent cu multă grijă și încredere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here