Geta Burlacu: „Nu e ușor să crești copiii la distanță”

Geta Burlacu: „Nu e ușor să crești copiii la distanță”

Anul 2020 se arată unul efervescent pentru interpreta Geta Burlacu. Artista e implicată în câteva proiecte, pe care le va lansa în primăvară-vară; paralel, încheie studiile de masterat în domeniul psihologiei, la Universitatea de Stat din Moldova. Alte detalii, despre copiii și părinții Getei Burlacu, aflați din interviul acordat GAZETEI de Chișinău.

– Dragă Geta Burlacu, anul 2020 pare să fi început în forță pentru tine. Ce mai faci, Geta?

Acum studiez. Absolv masteratul la psihologie. Scriu piese noi. Mă pregătesc de proiecte noi, care vor fi finalizate în acest an.

– Despre ce proiecte este vorba?

Mă refer la un proiect nou, „Legenda Moldovei”. Un proiect care conține muzică și dans, reprezentate prin simboluri în covorul nostru autohton.

Acum suntem la etapa înregistrării materialului muzical, facem aranjamentul, realizăm designul de covor, colaborăm cu meșterii populari. Proiectul va fi lansat în luna mai.

Paralel, lucrez și la un proiect în limba rusă, „Sarea din cuvinte”, care este și titlul unei piese. Acesta este bazat pe texte faine și pe muzică bună. O parte din el a fost elaborat la sfârșitul anului 2019, care a coincis cu concertul pe care l-am avut în decembrie. Și acum continuăm să-l completăm cu piese noi.

– Ești autoarea pieselor pe care le interpretezi?

Nu întotdeauna. Am colaborări frumoase cu Anastasia Bass, când e vorba de piesele interpretate în limba rusă, iar cele în limba română sunt scrise de Viorica Nagacevschi. Scriu și eu. Deseori, am idei pe care le aștern pe hârtie. Dacă nu pot scrie, iar ideea persistă în gânduri, apelez la colegii mei.

Exact așa s-a întâmplat cu piesa „Răspunde când te sună mama”. Îmi suna acest gând: „Răspunde când te sună mama”. Am sunat-o pe Viorica Nagacevschi și i-am explicat ce vreau și cum vreau să sune. În câteva zile, am primit textul închegat.

Nu am schimbat niciun cuvânt din această piesă. M-a înțeles din prima. Exact așa a fost și cu Aurel Chirtoacă, cel care a creat muzica pentru ea. Toți trei am creat piesa. Și, cum zice băiatul meu, Sebastian, a fost ceva firesc, pentru că noi trei avem băieți în familiile noastre.

Se mai întâmplă să primesc texte și să mă joc cu ele. Le fac să mi se potrivească. Încât apoi să se întâmple să nu mai cunosc textul inițial și să-mi dau seama că am lucrat împreună cu textiera și a ieșit un lucru frumos.

– Am văzut fotografii și secvențe video de la concertul din decembrie – „Vishniovîi bliuz”, cu multă lume bună. Fotografiile redau atmosfera serii. La ce piesă ai simțit emoțiile publicul din sală?

Proiectul a fost o premieră. Înainte de concert, au fost transmise la radio câteva piese. Majoritatea pieselor au fost cântate în premieră. Și aici cred că nu a fost vorba de un hit, dar despre compoziția muzicală și textuală. Am avut o piesă pe care am putut s-o cânt doar cu ochii închiși, pentru că atunci când deschideam ochii, vedeam oameni cu ochii plini de lacrimi și cu batiste în mâini.

– Cum se numește cântecul la care lumea avea ochii în lacrimi?

„Mama, ne uletai”, scris de Anastasia Bass. Este o piesă despre mine și familia mea, inspirată din convorbirile noastre comune. Nu este ușor să crești copiii la distanță. În fiecare zi trăiești cu gândul că Dumnezeu are grijă de toți și de noi tot. Dar întotdeauna în sufletul unei mame este o nostalgie, o melancolie, niște gânduri care te macină.

Uneori, gândurile sunt iraționale, dacă gândești la rece. Și, cred eu, în asemenea momente mă ajută muzica, dar și comunicarea cu copiii mei prin internet. Așa a apărut piesa .„Răspunde când te sună mama”. Este o piesă despre o dimineață de duminică, se întâmplă să-mi sun copilul și el să nu-mi răspundă. Atunci mă copleșesc emoțiile și grijile. Nu contează la câți kilometri distanță se află copilul. Am grijile unei mame.

– Unele mame sunt uneori emoțional abuzive și exagerează cu grijile. Te înscrii în această categorie?

Cred că au fost cazuri. Uneori, copiii noștri nu au nevoie de multă supraveghere din partea noastră. Iar faptul că îi tot sunăm să vedem cum le merge nu e despre ei, ci despre noi. Trebuie să le dăm copiilor mai multă libertate, să le oferim spațiul necesar, iar noi să ne ocupăm de ale noastre. Dar ei totuși să răspundă atunci când îi sunăm (zâmbește).

– Ai doi copii – Elvira și Sebastian. Ce vârste au? Ce fac la Londra?

Elvira are 17,5 ani. Ea învață la o școală cu profil matematic. Și-i place mult filozofia. Se ocupă profesionist și de muzică, de pian. Acum este la o răscruce. Cugetă. O îndemn să facă o alegere intuitivă. Îi explic fiicei și feciorului că orice hotărâre luată într-un anumit moment e cea mai corectă. Elvira a aplicat la mai multe universități. A primit aprobare. Se află la etapa când va alege la ce universitate va merge să studieze. Paralel, se va ocupa și de studierea pianului.

Sebastian are 16 ani. E pasionat de chimie, biologie, fizică. Un profesor bun l-a făcut să învețe mult la aceste discipline. Cântă excelent și la trompetă. Acum cântă într-o orchestră. Nu știu încotro să-l îndrum. I-am spus că decizia va fi luată la timpul potrivit, iar cea pe care o va lua, va fi cea mai corectă.

– Frații sunt împreună?

Da, întotdeauna vreau ca ei să nu stea departe unul de altul. Stau la Londra la niște prieteni de familie, care ne ajută. Am insistat ca, din fragedă copilărie, să fie unul pentru altul. Și-mi amintesc că, atunci când primeau o bomboană, fie mai cereau una, fie o împărțeau, ca frații. Lucru valabil și acum. Îmi place cum se înțeleg. Se întâmplă certuri mici. Eu nu intervin, vin doar cu sfaturi.

– Îi vezi des?

Da, des, dar mi-aș dori să-i văd mult mai des.

– Cum ai petrecut Anul Nou?

În seara de revelion am fost în Piața Marii Adunări Naționale alături de alți interpreți de la noi. Îmi place să lucrez de sărbători. Este un lucru învățat de ani. Este un indiciu că ești un artist solicitat, chemat, iubit.

A fost primul an când copiii mei nu au vrut să meargă nicăieri prin oraș, pe la prieteni să sărbătorească. Dar și-au adunat câțiva prieteni acasă, la noi. Și a fost primul an când copiii mei au colindat prietenii. A fost o mare bucurie pentru mine, că au venit acasă, au învățat colinde și au cântat prin toată mahalaua noastră.

– În ultimul timp, ești tot mai vizibilă pe rețelele de socializare.

E un secol al narcisismului. Toată lumea tinde să fie vizibilă. În cazul meu, e legat mult de activitatea mea. Și nu știu dacă aș fi vrut să fiu așa de vizibilă, dacă nu ar fi fost profesia mea.

– Sufletul ce-ți mai face?

Sufletul meu trece prin transformări frumoase și prețioase pentru mine. Cred că, din acest motiv, am mers să fac studii de masterat în domeniul psihologiei. Și acum cred că acumulez un alt fel de experiență, pe care sper că o voi putea împărtăși cu altă lume. Îmi doresc să fac psihoterapie de grup prin muzică.

– De ce ai decis să studiezi psihologia?

Acum doi ani, am început să fac cantoterapie. Și aceasta o făceam intuitiv, am citit multe lucruri pe Internet, inspirate din diferite tehnici de cantoterapie din Spania, Portugalia, SUA. Mi-am dat seama că am nevoie de studii mai profunde. Așa am mers la USM, la Facultatea Psihologie, pentru un master de psihologie clinică. Acum, lucrez la teza de master despre cantoterapie, anxietate și stările depresive. E ceva interesant.

– De două decenii te afli pe scenă. Câte piese proprii ai lansat până acum?

Am cinci albume și cu piese proprii, dar și cu piese de etno-jazz, ele fiind preluate din folclor, dar rearanjate în stil de jazz. Am și un album de colinzi, scris de Viorica Nagacevschi și Aurel Chirtoacă. În total, cred că am vreo 100 de piese proprii.

– Ce îți fac părinții? Răspunzi când te sună mama?

Părinții mei sunt bine. Mă bucur că îi am. Dar, vă spun sincer, nu răspund întotdeauna la telefon când sună mama. Deseori nu observ când sună, deoarece sunt ocupată, dar neapărat revin. Mama este una din cele mai apropiate prietene ale mele, la fel, și fata mea. Cred că acesta este micul nostru cerc. Îmi place că văd la părinții mei cum dragostea lor crește, se modifică odată cu trecerea anilor. Îmi place să-i văd mai blânzi, mai înțelepți unul față de altul. Copiii mei au ce învăța de la ei, din relația lor.

Interviu realizat de Victoria Popa