Într-un ceas bun pentru GAZETA!

1123
0

Acum 25 de ani, împreună cu trei prieteni suedezi și alți trei din România, am decis să înregistrăm o societate culturală suedezo-basarabeană, motiv fiind lipsa informației despre republica noastră. De fiecare dată când întâlneam o persoană nouă, trebuia să-i vorbesc despre istoria și geografia noastră, ca să înțeleagă de unde a apărut Republica Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Atunci am lansat primul nostru proiect istoric, „Carol al XII-lea al Suediei în Moldova; am publicat și o mică broșură despre aflarea regelui suedez la Tighina, între anii 1709-1711, prezentând în linii generale istoria noastră, de la daci încoace.

Între timp, am mai întâlnit și alți basarabeni, stabiliți de curând în Suedia, care au dorit să se încadreze în rândurile societății noastre. În doi ani, societatea număra aproape 170 de membri, astfel încât am decis să facem ceva mai mult, lansând un proiect cultural pentru promovarea Moldovei în Suedia. Proiect numit atunci Intermedium, care mai târziu a și dat numele societății noastre.

Cu mare regret, au urmat ani de stagnare, activitățile noastre au devenit nesemnificative, acordându-se uneori câte un premiu unor scriitori sau jurnaliști și cam atât.

Purtând o discuție cu cei de acasă, am aflat despre situația dificilă a mijloacelor de informare din R. Moldova, constatând, de fapt, că aproape nu mai avem presă liberă, neafiliată politic, că au rămas puține voci obiective. Politicienii își fac televiziuni, editează ziare cu un singur scop, de a se promova pe ei înșiși și a se discredita unii pe alții.

Mi-au vorbit mai mulți jurnaliști că ar fi dorit să aibă un ziar liber, dar că nu sunt destule mijloace financiare pentru așa ceva. Atunci am înțeles ce am putea face noi, cei din diasporă. Am discutat cu colegii noștri din Intermedium și am căzut toți de acord ca, de acum înainte, să folosim toate finanțele societății numai pentru a sprijini presa liberă din R. Moldova.

Ceea ce vă mai pot spune acum e că avem încredere deplină în această echipă de jurnaliști și sunt ferm convins ca aceștia ne vor aduce articole valoroase, obiective, scrise în spiritul adevărului.

Să fie într-un ceas bun! Vă îndemnăm, dragi compatrioți, să căutați și să citiți GAZETA de Chișinău, contribuind astfel la susținerea presei libere de la noi. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Andrei Cepraga,
Intermedium Organisationen,
Stockholm, 22 ianuarie 2020

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE